Cuprins și opțiuni de lectură
Unele descoperiri ridică întrebări despre reprezentări, gesturi față de morți și sensuri împărtășite în grup. Pentru a le cerceta, pornim de la intervențiile care pot fi identificate pe obiecte și de la felul în care s-au acumulat rămășițele.
Ce este un simbol
Un simbol are un înțeles care depășește proprietățile obiectului. Un semn poate reprezenta o persoană sau o idee fiindcă sensul este învățat și împărtășit. Pentru trecut, convenția nu ne mai este explicată.
Cercetăm dacă forma este naturală sau modificată, dacă intervenția este intenționată și dacă există argumente pentru reprezentare. Aceste întrebări se leagă, dar nu sunt echivalente: un obiect poate fi modificat pentru o sarcină practică sau poate semăna cu un corp doar în ochii noștri. [1]
Ce arată piesa de la Berekhat Ram
În zona Golan a fost găsit un mic obiect din rocă vulcanică a cărui formă a fost asemănată cu un corp uman. Numele modern „Venus de la Berekhat Ram” nu ne spune ce însemna pentru utilizator.
Thomas cahana, 2021, Wikimedia Commons. Fotografie a obiectului în expunere muzeală. Figura originală ↗ · CC BY-SA 4.0. Redimensionare pentru web; scările și marcajele sunt păstrate.
Francesco d’Errico și April Nowell au analizat piesa în 2000 prin microscopie, comparații cu roci naturale și experimente. Au susținut producerea intenționată a unor șanțuri.
Intervenția este un argument concret. Urmele de prelucrare nu ne spun însă ce însemna obiectul. Interpretări precum portret, divinitate sau simbol al fertilității ar necesita alte dovezi despre folosirea lui. [1]
Cum ajung corpurile într-o peșteră
Oasele umane se pot acumula prin cădere accidentală, transport, animale sau intervenția oamenilor. Se cercetează accesul, straturile, fracturile, urmele de dinți și părțile păstrate.
Unele oase lipsesc fiindcă sunt mai fragile, nu neapărat fiindcă au fost alese altele. În schimb, păstrarea unor părți fragile și lipsa anumitor urme de carnivore pot slăbi explicația prin consumul corpurilor de animale. [2][3]
Sima de los Huesos și explicațiile rivale
„Groapa oaselor” este un sit din sistemul de peșteri Atapuerca, cu rămășițe de aproximativ 430.000 de ani. Nu este același context cu Gran Dolina, unde au fost discutate urmele de canibalism.
Charles Egeland și colegii au comparat în 2018 părțile scheletului și au susținut perturbări importante. Au contestat folosirea distribuției ca dovadă simplă pentru corpuri complete. [2]
Nohemi Sala și echipa care cercetează situl au examinat în studiul publicat în 2024 suprafețele oaselor și fracturile. Au susținut un acces limitat al carnivorelor și ajungerea probabilă a corpurilor complete. Metodele și observațiile nu sunt identice; explicațiile trebuie comparate cu întregul ansamblu. [3]
Sala și colaboratorii, 2015, PLOS ONE, figura 1. Fotografie: Javier Trueba, Madrid Scientific Films. Figura originală ↗ · CC BY 4.0. Redimensionare pentru web; scările și marcajele sunt păstrate.
Depunere, înmormântare și ritual
Depunere intenționată
Oamenii au așezat deliberat corpul într-un loc.
Înmormântare
Căutăm dovezi ale îngropării: corp, groapă și material de acoperire.
Ritual
Un comportament cu reguli și sens împărtășit cere argumente suplimentare.
Acestea nu sunt etape obligatorii ale aceleiași practici. Aducerea intenționată a unui corp nu dovedește automat ceremonia sau credințele. Nici lipsa îngropării nu demonstrează lipsa atașamentului: multe gesturi nu lasă urme care să se păstreze. [2][3][4]
Cum se leagă întreaga lecție
Mersul biped este documentat înaintea speciei noastre. Cioplirea pietrei începe înaintea celor mai vechi fosile atribuite clar unor specii Homo cunoscute. Prezența în afara Africii nu a așteptat răspândirea universală a bifacialelor. Focul, armele de lemn și tratarea morților sunt documentate în locuri și intervale diferite.
Descoperirile alcătuiesc o istorie a mai multor populații, în medii și perioade diferite. Corpul, tehnologiile și relațiile sociale s-au schimbat în ritmuri diferite. Unele concluzii sunt bine susținute, altele rămân deschise. Pentru fiecare, contează ce s-a păstrat, vechimea contextului și explicația pe care o susțin dovezile. [5][6][7][8][9][3]
Surse și lecturi
Sursele manuscrisului documentat, legate de explicațiile de mai sus. Legăturile numerotate din text trimit aici.
- d’Errico și Nowell, 2000. A New Look at the Berekhat Ram Figurine. ↗ Cambridge Archaeological Journal 10, 123–167. Microscopie, comparații și experimente.
- Egeland și colab., 2018. Hominin skeletal part abundances and claims of deliberate disposal of corpses in the Middle Pleistocene. ↗ PNAS 115, 4601–4606. Testarea reprezentării părților scheletice.
- Sala și colab., 2024; online 2023. Taphonomic skeletal disturbances in the Sima de los Huesos postcranial remains. ↗ The Anatomical Record 307, 2437–2450. Suprafața oaselor, fracturi și acumulare.
- Smithsonian Human Origins Program. Burial. ↗ Urmele funerare și interpretarea lor.
- Ruff și colab., 2016. Limb Bone Structural Proportions and Locomotor Behavior in A.L. 288-1 (Lucy). ↗ PLOS ONE 11, e0166095. Fotografii ale fosilelor originale și secțiuni CT.
- Harmand și colab., 2015. 3.3-million-year-old stone tools from Lomekwi 3, West Turkana, Kenya. ↗ Nature 521, 310–315. Artefacte și cadrul geocronologic.
- Lordkipanidze și colab., 2013. A complete skull from Dmanisi, Georgia, and the evolutionary biology of early Homo. ↗ Science 342, 326–331. D4500/D2600 și variația celor cinci cranii.
- Berna și colab., 2012. Microstratigraphic evidence of in situ fire in the Acheulean strata of Wonderwerk Cave. ↗ PNAS 109, E1215–E1220. Sedimente intacte și microspectroscopie.
- Leder și colab., 2024. The wooden artifacts from Schöningen’s Spear Horizon and their place in human evolution. ↗ PNAS 121, e2320484121. Ansamblul de 187 de artefacte de lemn.
Din cărțile consultate
Trimiterile folosesc numerele paginilor tipărite. Cărțile sprijină explicațiile de bază; descoperirile și revizuirile mai recente sunt documentate prin studiile citate în text.
- Colin Renfrew și Paul Bahn, Archaeology: Theories, Methods, and Practice, ediția a VI-a, Thames & Hudson, 2012. cap. 10, p. 385: dovezi despre tratarea morților și dificultățile interpretării comportamentelor.